Durerea de dinți la copii poate apărea din diverse cauze și, de asemenea, poate fi resimțită diferit de către fiecare copil în parte. De cele mai multe ori, cei mici se sperie de senzația nouă pe care o experimentează și apreciază durerea ca fiind foarte puternică. De aceea, este necesar să cunoști foarte bine atât cauzele durerii dentare și posibilele urgențe stomatologice, cât și modurile în care îi poți oferi copilului primul ajutor. Printre cele mai întâlnite cauze care pot duce la apariția durerii de dinți la copii se numără schimbarea dinților, cariile dentare, traumatismele și abcesele dentare.

Schimbarea dentiției
Atunci când cei mici ajung în jurul vârstei de 6 ani, aceștia se pot confrunta cu dureri gingivale sau dentare, odată cu pierderea dinților de lapte și erupția dinților permanenți. Schimbarea dinților de lapte este un proces normal, prin care trec toți copiii. De cele mai multe ori, dinții de lapte cad singuri, fără să provoace dureri foarte mari sau sângerări excesive. Cu toate acestea, în unele cazuri, este necesar ca dinții de lapte să fie extrași de către medicul stomatolog.

Caria dentară
Caria dentară este una dintre cele mai frecvente afecțiuni dentare, aceasta putând apărea atât în cazul adulților, cât și al copiilor. La început, caria dentară nu provoacă dureri; de aceea, poate fi dificil să o observi, mai ales dacă vizitele la medicul stomatolog nu sunt efectuate în mod regulat. Atunci când caria dentară ajunge într-un stadiu avansat și afectează nervul dintelui, pot apărea durerea și disconfortul, în special în timpul masticației. În ceea ce privește copiii, caria dentară poate apărea atât pe suprafața dinților de lapte, cât și pe dinții definitivi. 

Traumatismele dentare
Durerea de dinți la copii poate apărea și în urma traumatismelor dentare. De exemplu, în timpul jocului, copiii se pot lovi și își pot pierde unul sau mai mulți dinți. Durerea dentară provocată de traumatisme este, de regulă, una puternică și, uneori, poate fi însoțită de sângerare. Astfel de traumatisme sunt considerate urgențe stomatologice.

Abcesul dentar
Abcesul dentar este o acumulare de puroi care se formează în interiorul dinților sau la nivelul gingiilor, ca urmare a unei infecții bacteriene. De cele mai multe ori, acesta apare ca rezultat al cariilor dentare care nu sunt tratate adecvat și permit bacteriilor să invadeze și să infecteze părțile profunde ale dintelui. Abcesul dentar poate provoca dureri de dinți la copii și, în unele cazuri, se poate transforma într-o urgență stomatologică ce necesită tratament imediat, realizat de către un medic dentist.

Primul ajutor în cazul durerilor de dinți la cei mici
Pentru calmarea durerii de dinți, se pot administra un analgezic sau un antiinflamator adecvat vârstei, precum ibuprofenul sau paracetamolul, respectând întotdeauna instrucțiunile din prospect sau recomandările medicului pediatru.

În plus, se vor evita alimentele și băuturile foarte reci sau foarte calde, ce pot înrăutăți durerea.
Părinții vor monitoriza și alte simptome, precum febra sau inflamațiile severe, deoarece acestea pot indica o problemă mai serioasă, care necesită asistență medicală imediată. 

Prevenția problemelor dentare și a durerii de dinți la copii
Prevenirea problemelor dentare și a durerii de dinți la copii începe cu igiena orala zilnica , dar depinde într-o mare măsură și de vizitele regulate la medicul dentist. Consultațiile stomatologice periodice sunt deosebit de importante pentru depistarea și tratarea eventualelor probleme dentare minore, înainte ca acestea să se agraveze.

Nu în ultimul rând, este important să limităm consumul de zahăr, băuturi acidulate și gustări dulci, întrucât acestea pot contribui la dezvoltarea cariilor.

Educația cu privire la o alimentație echilibrată, bazată pe multe fructe și legume proaspete, contribuie, de asemenea, la sănătatea dentară a copilului.

"Parteneriat pentru un viitor mai bun"

Proiectul ROHU-392 "Răspuns integrat pentru asistență medicală în regiunea transfrontalieră" este cofinanțat de Uniunea Europeană prin Fondul European de Dezvoltare Regională, în cadrul Programului Interreg V-A România-Ungaria www.interreg-rohu.eu. Conţinutul acestui website nu reprezintă în mod necesar poziţia oficială a Uniunii Europene.