Vineri, 29 aprilie 2022, începând cu ora 11.00, a fost organizat la Căminul Cultural din Moftinu Mic, al doilea workshop de prevenție în sănătate. Evenimentul a fost organizat în cadrul proiectului ROHU392 ,,Răspuns integrat pentru asistență medicală în zona transfrontalieră” (proiect finanțat în cadrul Programului Interreg V-A România-Ungaria 2014 – 2020).
La atelierul de lucru au participat 30 persoane (cadre medicale și specialiști în domeniul administrației și sănătății din Ungaria și România, cadre didactice, reprezentanți ai primăriei Moftin, voluntari din cadrul serviciului pentru situații de urgență, reprezentanți ai partenerului din Ungaria – Autoritatea Locală a Orașului Nyíradony). Această întâlnire a oferit cadrul propice pentru schimb de informații relevante în domeniul prevenției și al problemelor legate de sănătatea populației.
Prezentare Dr. NAGHI_WORKSHOP_ROHU-392 IRMA PPT no. 2