Miercuri, 6 aprilie 2022, începând cu ora 11.00, a fost organizat la Căminul Cultural din Moftinu Mic, workshop-ul de prevenție în sănătate. Evenimentul a fost organizat în cadrul proiectului ROHU392 ,,Răspuns integrat pentru asistență medicală în zona transfrontalieră” (proiect finanțat în cadrul Programului Interreg V-A România-Ungaria 2014 – 2020).
La atelierul de lucru au participat 30 persoane (cadre medicale și specialiști în domeniul sănătății din Ungaria și România, cadre didactice, reprezentanți ai primăriei Moftin și ai poliției, voluntari din cadrul serviciului pentru situații de urgență, reprezentanți ai partenerului din Ungaria – Autoritatea Locală a Orașului Nyíradony). Această întâlnire a oferit cadrul propice pentru schimb de experiență și bune-practici în domeniul problemelor legate de sănătatea populației.